Dl. Aurel Grosu este unul din primii colaboratori ai IMSP ” Insitutului de Cariologie” din m. Chișinău și a activat în cadrul acesteia timp de 35 ani.
Pe parcursul activității profesionale a adus un aport titanic în formarea și structurarea serviciului de asistență de urgență înalt specializată a pacienților cu sindroame coronariene acute, disritimii cardiace și electrofiziologie.
Este fondatorul laboratorului științific ” Dereglări de ritm și urgențe cardiace”, în cadrul căruia au fost derulate 11 proiecte de cercetare , care au vizat aritmiile cardiace, sincopele, infarctul miocardic acut. Rezultatele acestor cercetări au avut un impact în medicina autohtonă și mondială, fiind apreciate cu diverse mențiuni la diverse congrese naționale și internaționale. Dl Prof. Aurel Grosu este autor și coautor a peste 350 publicații în cardiologie și medicina internă, inclusiv 6 monografii, 3 invenții. Sub conducerea Dumnealui au fost susținute 22 teze de doctor în științe medicale.
Cu ocazia jubileului de 70 ani, întreg colectivul IMSP „Institutul de Cardiologie” adresează cele mai sincere și cordiale felicitări Dl Prof. Aurel Grosu, apreciindu-l ca un admirabil medic profesionist, savant și promotor de idei.
Primiți cele mai sincere mulțumiri, multstimate Dl prof. Aurel Grosu, pentru aportul crucial în dezvoltarea Cardiologiei practice, științificie, spiritul managerial, dar și virtuțile personale prin arta de a fi om, empatism și corectitudine.
Astfel, în inimile pacienților salvați, numele Dl. Aurel Grosu este gravat cu recunoștință și tandrețe, fiind medicul care a depășit bariera unei medicini distante și reci. În inimile discipolilor săi dl Prof. este un dedicat dascal, care a sculpat dragoste și profesionalism pentru medicină.
Fericitul eveniment al aniversării zilei de naştere a Dl Prof. Aurel Grosu ne oferă privilegiul şi plăcerea de a-i ura sănătate deplină, împlinirea dorinţelor şi năzuinţelor, precum şi noi realizări . Fie ca anii ce vor urma să Vă aducă, Dl Profesor, satisfacţiile pe care le doriţi alături de cei dragi şi apropiaţi. La Mulţi Ani!
Cu sinceritate şi urări de bine,
Colectivul IMSP „Institutul de Cardiologie”
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.