Secția Hipertensiuni arteriale

 

Şef departament – Alexandru Carauş, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor cercetător

În secție, sunt asistați medical anual circa 1900 pacienți cu diverse forme de hipertensiune arterială cu afectarea organelor-țintă, maladii grave concomitente, forme rezistente de hipertensiune arterială, fiind utilizate cele mai performante tehnici de laborator şi instrumentale.

Pe parcursul activității laboratorului au fost susținute: 1 teză de doctor habilitat, 4 teze de doctor în medicină, au fost publicate 7 monografii, peste 300 lucrări științifice în literatura de specialitate din țară şi peste hotare.

Rezultatele științifice au fost prezentate la numeroase forumuri de specialitate din țară și peste hotare (România, Canada, Elveția, Polonia, India, SUA, Italia, Turcia, Slovenia, Rusia, Honk-Kong, Israel, Olanda, Spania, Germania, Franta, Marea Britanie).

DOMENIILE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ:

  • Evaluarea neurohormonului natriuretic cerebral (BNP) la pacienții cu cordul hipertensiv și modularea efectelor acestuia sub influența antagoniștilor receptorilor de angiotensină II;
  • Eficiența tratamentului medicamentos în disfuncţia diastolică de geneză hipertensivă;
  • Identificarea formelor rezistente de hipertensiune arterială și aprecierea eficientei antihipertensive a diverselor scheme medicamentoase;
  • Implementarea și estimarea beneficiului metodelor noi de tratament intervențional în formele rezistente de hipertensiune arterială – desimpatizarea arterelor renale;
  • Analiza comparativă asupra valorilor tensionale, parametrilor funcției diastolice și neurohormonului natriuretic cerebral (BNP) la tratamentul intervențional (desimpatizarea arterelor renale) versus medicamentos în hipertensiunea arterială rezistentă;
  • Utilizarea combinațiilor fixe de remedii antihipertensive la pacienții cu hipertensiune arterială și risc cardiovascular sporit.

Telefoane de contact:
şef departament 256-104

 

 

© IMSP Institutul de Cardiologie