2018 octombrie / IMSP Institutul de Cardiologie

005.jpg

30/10/2018 0

SMURD-ul din Galati a venit in Moldova, pentru a transporta un barbat de 53 de ani din Cahul la Chisinau. Acesta a suportat un infarct miocardic si a avut nevoie de a ajunge la spitalul din capitala.

Potrivit IGSU, totul s-a intamplat astazi. SMURD-ul din Galati a zburat pana la Cahul si a adus barbatul la Chisinau. Pacientul se afla in stare grava, astfel pe parcursul zborului a fost strict monitorizata de medici. Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din capitala, de unde bolnavul a fost preluat de un echipaj medical si transportat la Institutul de Cardiologie, pentru ingrijiri ulterioare. Potrivit datelor IGSU, acesta este a saptesprezecea operatiunia aero–medicala transfrontaliera realizată pentru cetatenii Republicii Moldova de la inceputul anului 2018.

001
002
003
004
005

cardiovascular-risc-min.jpg

30/10/2018 0

Trei zile de foc la Institutul de Cardiologie din Capitală. O echipă de medici din Cehia şi Moldova au operat unsprezece pacienţi care suferă de aritmie cardiacă. Datorită unei metode noi şi unui utilaj performant, pacienţii vor pleca acasă perfect sănătoşi.

În trei ore, medicii cehi şi moldoveni au operat o pacientă de 28 de ani care suferă de la naştere de aritmie cardiacă.

„Merge vorba despre o patologie congenitală cu prezenţa unei cale accesorii, un muşchi adăugător în inimă care periodic conduce şi provoacă aritmie. Cu cateterul special care citeşte, înscrie semnale, mapează să fie găsit locul cela şi să fie aplicată energia de radiofrecvenţă cu obţinerea distrugerii”, a spus cardiologul Mihail Rizov.

„Operaţia constă în introducerea unor cabluri fine, 2-4 mm care slujesc în timpul intervenţiei colectează semnalele electrice din interiorul inimii şi formează, astfel o hartă a inimii. Depistăm cauza şi unde se află”, a afirmat medicul Valentin Răcilă.

Aparatul de care dispune Institutul de Cardiologie este unul performant şi permite efectuarea unor operaţii complicate.

„Aparatajul acesta este unical în Europa, are toate componentele care permit astăzi să facem tot genul de aritmii care poate fi tratat chirurgical aici la noi în Republica Moldova”, a zis directorul Institutului de Cardiologie, Vitalie Moscalu.

Specialiştii cehi recunosc că astfel de operaţii sunt extrem de complicate.

„Este destul de complicat să faci tăieturile corect, trebuie să fii îndemânatic, să pui cateterele în inimă, așa că procedurile sunt foarte dificile”, a menționat cardiologul din Cehia, Frantisek Lehar.

Efimia Rău este printre cei 11 pacienţi operaţi de echipa mixtă de medici cardiologi.Femeia suferă de patru ani de aritmie cardiacă. Aceasta îşi aminteşte cu durere cum era viaţa sa înainte de a ajunge pe masa de operaţie.

„Mă porneam la lucru dimineaţa şi aveam o slăbiciune, în picioare, eram ca o legumă şi încep bătăi de inimă foarte mari, pulsul era mare şi se ridică şi tensiunea”, a zis pacienta Efimia Rău.

Aritmiile cardiace sau modificarea ritmului normal al inimii sunt cauza decesului a peste 20 la sută dintre bolnavii care suferă de patologii cardiace din întreaga ţară. Costul unei astfel de operaţii peste hotarele ţării noastre variază între cinci şi zece mii de euro.

În Republica Moldova, operaţia este efectuată gratuit pentru pacienţii asiguraţi.

raport-cardiologie.jpg

30/10/2018 0

În cadrul ședinței comune de astăzi, 22 noiembrie 2018, a Guvernelor României și Republicii Moldova, a fost semnat Planul de acțiuni în domeniul sănătății și științelor medicale între Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Ministerul Sănătății din România, în conformitate cu prevederile Acordului de cooperare dintre cele două instituții, ratificat în 3 decembrie 2010.

Planul de acțiuni a fost încheiat pentru perioada 2019-2020 și cuprinde o serie de acțiuni care vizează cooperarea, schimbul de experiență și sprijinul în implementarea unor măsuri necesare pentru dezvoltarea sistemelor de sănătate din cele două țări.

Printre activitățile vizate în acest Plan, se numară dezvoltarea unor proiecte transfrontaliere comune în cadrul „Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020” de către instituțiile de profil din cele două țări.

De asemenea, documentul semnat azi prevede cooperarea directă între instituții spitalicești cu același profil – boli infecțioase, psihiatrie – dar și între Agențiile de transplant din cele două țări, cu scopul continuării schimbului de expertiză și bune practici în domenii prioritare pentru ambele țări.

Prin intermediul unor vizite de studiu, asistență tehnică și schimb de informații, cele două țări își vor oferi sprijinul necesar pentru armonizarea legislativă și integrare europeană prin implementarea standardelor de calitate pentru medicamentele de uz uman și crearea cadrului de reglementare armonizat în domeniul farmaceutic și al dispozitivelor medicale.

Documentul semnat azi prevede și facilitarea schimbului de experiență referitoare la reformele din diverse sectoare de activitate, precum sectorul spitalicesc, asistență medicală primară, asistență medicală de urgență și servicii comunitare.

Silvia Radu și ministrul Sănătății al României, Sorina Pintea, au semnat un Plan de acțiuni privind cooperarea în domeniul sănătății și științelor medicale (1)
Silvia Radu și ministrul Sănătății al României, Sorina Pintea, au semnat un Plan de acțiuni privind cooperarea în domeniul sănătății și științelor medicale (2)
icardio-logo.png

30/10/2018 0

Specialiștii din domeniul cardiologiei și cardiochirurgiei din Republica Moldova vor fi instruiți în realizarea tehnicilor moderne a procedurilor invazive și neinvazive pe cord, de către specialiștii în domeniu din Italia și România.

În acest sens, astăzi, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a semnat un nou Acord de colaborare în cardiologie și cardiochirurgie cu Universitatea Bicocca din Milano Policlinico di Monza Hospital Group.

Astfel, documentul prevede cooperarea între Universitatea din Italia și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Cardiologie, Spitalul Internațional ,,Medpark”, Universitatea de Medicină ,,Titu Maiorescu” din București, Spitalul Monza din București.

Documentul specifică desfășurarea mai multor programe de formare profesională cu individualizarea mai multor domenii principale de pregătire a cadrelor cum ar fi cardiologie, hemodinamică, chirurgie valvulară (operațiile plastice reconstructive), chirurgia coronariană, consolidarea capacităților diagnostice, imagistice ale BCV, inclusiv în domeniul ecografiei transesofagiene perioperatorii.

Acordul de cooperare a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii în baza unui alt acord și prevede colaborări în domeniul activităților culturale, didactice, educaționale și de cercetare în tratamentul bolilor cardiovasculare.

„Bolile cardiovasculare, din păcate, ocupă primul loc în rândul bolilor netransmisibile. Acordul semnat astăzi vine ca un suport considerabil în acțiunile Ministerului privind prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare în țara noastră. Schimbul de experiență între țări va contribui la dezvoltarea abilităților și cunoștințelor specialiștilor în tratamentul bolilor cardiovasculare și dezvoltarea serviciului cardiologic”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

„În cadrul colaborării, pe parcursul celor circa doisprezece ani, am întâlnit buni profesioniști, dedicați și cu grijă pentru pacienți, iar contribuția noastră a fost de a ne împărtăși propria experiență și de a face schimb de practici, ceea ce s-a dovedit a fi o bună modalitate de cooperare pentru toate părțile implicate, pe care am decis să o continuăm”, a menționat președintele Grupului Spitalicesc Policlinico di Monza, Massimo de Salvo.

Amintim că, începând cu anul 2006, Republica Moldova colaborează cu Cardioteamul Grupului Policlinic din Monza în pregătirea specialiștilor în domeniul cardiologiei și cardiochirurgiei. Echipele cardiologice și cardiochirurgicale italiene au realizat mai multe vizite în Republica Moldova în cadrul cărora au efectuat operații pe cord deschis la pacienții adulți și copii în Departamentul de cardiochirurgie a Spitalului Clinic Republican.

Tinerii specialiști au avut posibilitatea de a participa la Cursurile Internaționale organizate în cadrul Fundației „Ettore Majorano” având ca sediu locația Erice (Sicilia). Au fost efectuate teleconferințe on-line, având ca obiectiv prezentări tematice, reportaje din sălile de operații în direct, însoțite de comentariile celor mai renumiți cardiochirurgi din Europa.

Menționăm că, statisticile anului 2017, arată că circa 680.135 de persoane suferă de boli ale aparatului circulator și au fost efectuate circa 4720 de intervenții pe cord.

a1
a2
a3
a4
INstitutul-de-cardiologie-1200x589.jpg

30/10/2018 0

Campania „Cu grijă pentru sănătate”, susţinută de Ministerul Sănătăţii, este benefică atât pentru pacienţi, cât şi pentru medicii rezidenţi. Alături de doctori cu vechime, tinerii medici învață să examineze și să pună un diagnostic corect. Maria Costiuc, rezident la Institutul de Cardiologie din Capitală, a acceptat fără să stea pe gânduri provocarea de a merge în satul Moscovei, raionul Cahul.

„Locul în care îmi fac studiile, în care funcționez, am de a face cu pacienții din secții pe care am posibilitatea să-i monitorizez timp de șapte zile. Aici pe loc nu ai așa posibilitate. Tu nu știi ce se va întâmpla mâine cu pacientul pe care l-ai văzut astăzi”, a spus Maria Costiuc, medic rezident.

Localnicii sunt mulțumiți că medicii au ajuns și la ei în sat. 125 de persoane au fost consultate de neurologi, cardiologi, endocrinologi, terapeuți şi oftalmologi din Capitală, dar și de la Spitalul Raional din Cahul.

„De la Lopățica veneam pe jos până la Moscovei, primeam picurătoarea și înapoi pe jos cinci kilometri”, a spus un bărbat.

„Foarte bine ne pare că umblă prin sate și lecuiesc oamenii”, a spus o femeie.

„Ne este mai ușor că au venit aici, pentru că nu putem face drumuri lungi”, a spus o femeie.

„Cel puțin pentru mine este un sentiment de dreptate, pentru că acești oameni au meritat o consultație, o atenție în plus”, a spus Radu Cernei, medic de familie.

„Este un lucru enorm de important și foarte binevenit pentru cetățenii din localități unde lipsesc medici, unde bătrânii nu au posibilitatea să se deplaseze în centrele raionale”, a spus Nina Ţurcan, președintele Organizației „Tezaurul Națiunii”.

„Eu cred că se poate de organizat și cu specialiștii din teritoriu astfel de ieșiri în mai multe centre de sănătate, ca să avem posibilitatea să examinăm cât mai mulți cetățeni care au nevoie”, a spus Elena Bacalu, deputat PDM.

De la lansarea campaniei, în luna mai, au fost examinaţi aproape 3 000 de oameni din 19 localități din ţară.
Citește mai mult: https://www.publika.md/cu-grija-pentru-sanatate-campania-a-ajuns-in-satul-moscovei-raionul-cahul_3023404.html#ixzz5ZGdk5TW9

Picture2-1.png

07/10/2018 0

În zilele de 7 și 8 octombrie 2016 la Chișinău și-a ținut lucrările Congresul Societății Cardiologilor din Republica Moldova. Cea de-a VI-a ediție a acestui înalt For, a avut o largă participare internațională, iar Programul științific a oferit oportunitatea de a recepționa informații noi, și mai ales utile, din domeniul cardiologiei moderne, prezentate de personalități recunoscute din Republica Moldova, România, Federația Rusă, Ucraina, Bielorusia, Italia etc.

Picture3
Picture4
Picture5
Picture2-1
Picture1-7

© IMSP Institutul de Cardiologie